Vineri seara… Rochia neagra te asteapta pe umerasul din dreapta sifonierului. O imbraci cu grija, o accesorizezi cu colierul alb din perle si rujul rosu. Ai ales din nou acei pantofi mult prea incomozi, dar nu poti sa renunti la ei. Intr-un fel, iti ofera incredere. Impunatori, cu o tenta de roz perlat, simti ca vrei sa ii porti, cu toate ca peste cateva ore, vor deveni un chin.
Pasesti usor prin aerul de primavara si gandurile tale zboara la serile din copilarie si la prietenii de care nu vroiai sa te dezlipesti. „Oare ce mai face Dana?” Iti vine brusc in minte intrebarea, dar renunti sa te mai gandesti pentru ca adevarul e ca abia iti amintesti cum arata Dana.
Prinsa in trecut, ai ajuns in fata gigantului amfiteatru. E intotdeauna un sentiment aparte cand faci primul pas pe covorul rosu, tocit de prea multe urme de pantofi si tocuri. Iti alegi cu grija locul. Vrei sa fii undeva departe de scena, dar in acelasi timp, sa poti observa fiecare gest al actorilor.
S-a tras cortina, piesa a inceput. Un sunet de vioara se aude undeva in fundal. Piesa iti pare cunoscuta, probabil ai mai vazut-o acum cativa ani, dar totusi emotiile pe care ti le ofera sunt la fel de intense ca si cum ai fi vazut-o pentru prima oara.
Un zambet, un tipat, un hohot de ras, o fluturare de mana, o imbratisare, fiecare traire o simti de zeci de ori mai intens decat personajele de pe scena. Toate gandurile care le-ai avut pe drum, au disparut acum. Tot ce vezi in fata ochilor este piesa de teatru. Te-ai impartit in o mie de bucati si fiecare din ele a renascut prin fiecare persoana de pe scena.
La final, aplauzele puternice te scot din transa in care ai intrat. Cortina se trage, sala se goleste, oamenii pleaca. In aer au ramas emotiile cu care au trait piesa jucata. Tu ai ramas la locul tau, fara sa faci vreo miscare. Ii privesti pe actori care isi exprima fericirea cu privire la reusita piesei. Incet se retrag si ei.
Tu esti tot acolo, in fata cortinei trase, dar cu puterea de a privi dincolo de aceasta. Pentru ca tu esti regizorul si de data aceasta, ai scris o piesa de teatru care va ramane in amintire.
Scoti oglinda din geanta si iti conturezi buzele.
Esti pregatita pentru piesa urmatoare, pentru noi emotii, pentru noi amintiri. Sala este din nou plina. Nimeni nu iti observa prezenta, dar tu stii ca datorita tie, oamenii aceia zambesc.
Este un sentiment deosebit sa oferi oamenilor fericire!
Iar organizatorii de evenimente stiu cel mai bine acest lucru.
Spectacolul se joaca, chiar si in spatele cortinei! Chiar si in zilele in care nu se joaca.
Autor: Echipa Marketing
Comments are closed.