„Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim, ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm” spune G.B. Shaw, un cunoscut scriitor irlandez, câștigător al premiului Nobel din 1925. Dar oare ce este cu adevărat joaca? Îi vedem pe cei mici distrându-se și schimbând roluri în fața blocului sau în părculețe. Și poate uneori am vrea să fim în locul lor. Aproape orice om ajunge să elogieze perioada copilăriei.
Atunci când eram mici, voiam să fim mari, să avem propriile noastre fonduri, preocupări, sarcini și altele. Acum, când am crescut, vrem să ne mutăm înapoi în spatele blocului, în groapa de nisip sau pe hintă. Dar la urma urmei nu e totul o joacă? Ne jucăm de-a școala atunci când facem practică pedagogică la facultate, ne jucăm atunci când facem o sarcină pentru prima oară la job, ne jucăm când mergem la prima întâlnire și simțim fluturași în stomac. Viața în sine e o joacă de-a supraviețuirea.
Noi, la Epics Photobooth ne jucăm în fiecare zi. Aducem zâmbete cu fiecare poză făcută.În fața cabinei noastre foto fiecare persoană își regăsește copilăria și spiritul ludic. Dacă adulții iubesc să își facă poze și să se strâmbe în fața camerei, copiii pur și simplu adoră să facă asta, se simt în mediul lor. Dintre sutele de jocuri pe care le pot alege, acesta este singurul care le va păstra amintirea pentru totdeauna.
Amintirile vagi de la rațele și vânătorii sau de la șotronul din curtea școlii vor fi mai ușor de readus în mintea lor, dacă văd instantaneul Epics. De aceea, noi ne-am gândit să vă facem o surpriză. Rămâneți aproape de noi pe toate mediile de socializare și veți afla mai multe detalii despre ceea ce v-am pregătit.
Autor: Echipa Marketing
Comments are closed.